" Conferinta Nationala de Psihologie 2010
Şi a fost şi Conferinţa Naţională de Psihologie din 2010 ....
În perioada 23 – 26 septembrie 2010 s-a desfăşurat la Iaşi cea de-a V-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Psihologie. Organizatorii conferinţei au fost:
- Asociaţia Psihologilor din România
- Universitatea "AL I Cuza" - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Asociaţia Română de Hipnoză Clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană
- Asociaţia "Societatea pentru Psihologie"
- Colegiul Psihologilor din România
Au fost aproximativ 400 participanţi.
Prima observaţie – dacă organizatorii sunt cei enumeraţi, de ce banii pentru taxa de participare se plăteau în contul SC B2B Agency SRL ??? S-a externalizat şi organizarea conferinţei ?
1. Uvertura
Cîteva cuvinte despre partea de pregătire a conferinţei:
- Deci, avem un site "de fiţe" ( www.cnpsi.ro ) facut în flash … ca aşa e la modă. Numai ca moda asta dăuneaza grav dorinţei de informare. Era preferabil un site simplu cu pagini clare, dar mă rog ... de gustibus non discutandum ...
- Site-ul a fost jalnic, şi prin faptul că find prost făcut, odată ajus într-un punct nu mergea funcţia BACK, drept urmare trebuia să o iei de la început. Deştepţi aia de l-au facut … numai nu le bubuie mintea de atîta inteligenţă şi fiţe.
- Informatiile necesare … aveau mari lipsuri. Am tot asteptat pe site să văd ce fac dacă vreau să particip ca simplu audient. Bineînţeles că această informaţie era clasificată ca Strict Secret probabil; oricum nu se putea obţine de pe site. Ca să reuşesc totuşi să aflu, am trimis 2 mailuri ... abia la al 2-lea am primit răspuns ... pe un ton ultimativ (răspunsul a fost vineri) că pînă luni (13 septembrie) la ora 11 trebuie să trimit confirmarea plăţii celor … atentie … fix 94 de euro ...
- După cum spuneam mai sus informaţiile despre cum să te înscrii ca audient lipseau cu desăvîrşire - asta în condiţiile în care audienţii reprezintă cam 60 - 70 % din participanţii la o conferinţă (estimarea îmi aparţine). În acelaşi timp pe site existau informaţii detaliate despre "însoţitori". Adică dacă vrei să participi ca "însoţitor" ai toate informatiile necesare, dar audienţii trebuie să mai caute. Bună treabă ...
- Am platit deci suma, am trimis mailul de confirmare, dar bineinteles nu am primit nici un răspuns, şi nici pe site nu a apărut vreo listă cu cei înscrişi.
- În program era trecut şi un Banchet, vineri 24 septembrie, ora 20.00, cu menţiunea "Banchet (consultati oferta pentru banchet)". Din pacate, "oferta" de pe site pentru cei doritori să participe, era: "Banchet. *** informatii disponibile în curînd". "În curînd" a fost chiar nedeterminat, pentru că informaţiile nu au apărut acolo nici după încheierea conferinţei ...
Aşa încît, cel puţin partea asta, de pre-organizare, a fost aşa ... cam de nota 4 …
2. Conferinţa - Categoria „Aşa nu …”
- culoarea dominantă, atît la site cît şi la afişe, sacoşă şi ce mai e pe acolo, a fost negru. O puteţi vedea încă pe site ... www.cnpsi.ro ... N-am înţeles prea bine de ce s-a ales culoarea asta .... probabil că e vorba de doliul după înmormîntarea psihologiei româneşti ... a lipsit însă lumînarea, colacul şi coliva ... poate pentru că e criză …
- despre Banchet nu s-a ştiut nimic, dat fiind că pe site nu a existat nici o informatie, în afară de faptul că există şi aşa ceva. În final, dacă întrebai, te puteai înscrie pe loc contra sumei de … 150 ron … cam mult zicem noi pentru o masă şi cîteva cuvîntări … drept urmare am sărit peste etapa asta, aşa cum au făcut şi marea majoritate a participanţilor ...
- cea mai tare fază a fost că în locul obişnuitei genţi care se dă actualmente pe la conferinţe, toată lumea a primit o sacoşă. Una din pînză, NEAGRĂ, cu emblema conferinţei, cu mînere lungi, drept urmare mai dificil de ţinut în mînă în timp ce mergi, singura soluţie fiind să o pui pe umăr. Oricum partea pozitivă e că se poate folosi să mai faci şi piaţa, pare destul de rezistentă … că în rest arată oribil. A … şi dacă o întorci cu partea imprimată spre tine, poţi merge cu ea şi la înmormîntări … e în ton şi încape ceva pomană în ea…
Am înţeles că ideea a plecat de la cineva care ar fi fost nemulţumit de genţile care se dau în mod uzual, pentru că nu pot fi folosite în alte scopuri ... drept urmare s-a ales varianta de mai sus ca să fie utilă şi gospodinelor … mai mergi la conferinţă, mai faci ceva cumparaturi din piaţă, mai pui o carte de psihologie, mai vreo 2 kile de roşii ... adevărul e că sacoşa aia e o minune ... plus că fiind versiunea cu braţe lungi, special făcută să o porţi pe umăr ... deci poţi fi mîndră că leuşteanul şi prazul au ambalaj de ţinută. :D
Pîna una alta eu personal am schimbat sacoşa, folosind o gentuţă primită în 2009 la EuPsiRo, mult mai practică ... şi de ce nu mai elegantă. Că mai sunt şi unii care chiar ştiu să organizeze conferinţe şi mai au şi ceva creier. Adică cum dracu să mergi la costum şi cravată/îmbracată elegant şi cu sacoşa aia pe umăr. De altfel soluţii similare au găsit şi alţii, doar pe ici pe colo mai puteai vedea celebra sacoşă neagră ... o culoare foarte optimistă de altfel ... :D
- tot pe site, programul pentru prima şi ultima zi, nu prea a avut tangenţe cu ce s-a întîmplat de fapt, drept urmare cine şi-a făcut planuri dinainte le-a facut degeaba.
- toată lumea a primit o hartă a Iaşului cu cîteva repere turistice, dar normal ar fi fost ca pentru cei interesaţi organizatorii să pună la dispoziţie un ghid care să le arate puţin oraşul şi să le mai povestească cîte ceva.
- pentru o echipă care organizează anual cîte o conferinţă, au fost destule elemente de amatorism. Bănuim că se trage de la faptul că acea conferinţă anuală e organizată de ei pentru ei, aşa că s-au obişnuit să facă lucrurile prost. Asta în condiţiile în care se ştie de vreo 4 ani că în 2010 conferinţa naţională se organizează la Iaşi, conform programării făcute în 2006 la Cluj
- au lipsit traducerile la prezentările publice ale invitaţilor străini. E drept că acum engleza ar cam trebui să fie cunoscută de majoritatea, dar totuşi, sînt şi generaţii care nu prea au studiat limba asta, iar din alte puncte de vedere cred că aşa e corect. Sau mă rog … aşa se practică prin lumea bună
- Premiile care s-au dat au fost cam „subţirele” doar nişte pachete de cărţi. Ţinînd cont de anvergura manifestării mi s-a părut cam puţin. Asta dacă comparăm cu Eupsiro 2009 unde premiul 1 a fost un laptop, premiul 2 o cameră video, iar premiul 3 un aparat foto digital, cărţile rămînînd ca premii pentru menţiuni. Bănuim că e vorba la o adică de sponsori şi de cum se descurcă fiecare, dar părerea mea e că ar fi putut obţine ceva implicînd şi autorităţile locale, că doar nu se face conferinţa naţională de psihologie în fiecare zi. Oricum dincolo de valoarea premiilor, ce ne-a surprins negativ a fost lipsa premiilor pentru studenţi, pentru că, în premieră, a fost şi o secţiune de comunicări ştiinţifice pentru studenţi. Părerea mea e că acolo ar fi trebuit să meargă în primul rînd premiile ...
- După cum spuneam şi mai sus, deşi au avut o secţiune de comunicări, studenţii, nu au fost premiaţi. Au primit în schimb nişte diplome pe care CPR nu le ia în seamă. Dat fiind că nu se va publica un volum de comunicări, vor rămîne doar cu experienţa.
- Premiile s-au acordat pe secţiuni. Ciudat este că nu a fost prea clar modul în care s-a făcut evaluarea. Se pare că desemnarea a fost făcută de moderatorii secţiunilor. Avînd în vedere că aceeaşi secţiuni a avut loc pe intervale orare diferite, cu moderatori diferiţi, nu e prea am idee cum s-a făcut notarea …
- S-a remarcat absenţa conducerii Asociatiei Psihologilor din Transporturi, Munca si Servicii, fosta Asociatie a Psihologilor din Transporturi
- numele consacrate continuă să vină cu “cercetări” de bibliotecă ...
3. The Best Of …
Cea mai memorabilă situaţie a fost însă la una din secţiunile la care am participat.
În sală prezentaseră comunicări: Mihai Aniţei, Cornel Havârneanu, Zoltan Boghaty. După prezentări au început ceva discuţii, iar cîţiva psihologi care lucrează în siguranţa circulaţiei au prezentat un caz concret: un coleg de al lor, cu ani mulţi de experienţă, atît în domeniul clinic cît şi pe siguranţa circulaţiei, a examinat un şofer, care produse şi un accident. Respectiva persoană a fost examinată şi considerată inaptă. În urma rezultatului, şoferul respectiv a depus la Poliţie plîngere PENALĂ împotriva respectivului psiholog, iar acesta a fost chemat pentru audieri. Norocul lui a fost că şoţia fiind avocată au reuşit să rezolve situaţia.
Problema pe care psihologii respectivi au pus-o domnului Preşedinte al Colegiului Psihologilor, a fost – dacă nu ar fi cazul ca respectiva instituţie să înceapă nişte demersuri prin care astfel de situaţii să fie evitate pe viitor. Demersul este absolut normal, pînă la urmă trebuie ca şi psihologii să fie cumva protejaţi în astfel de cazuri.
Reacţia preşedintelui COPSI a fost însă de neuitat – după ce le-a spus într-o doară ceva de genul „lasă că ştim noi cum faceţi evaluări, că daţi avize cum vreţi”, la replica psihologilor că respectiva persoană are în spate ani de experienţă în domeniul clinic dar şi pe siguranţa circulaţiei, domnul Aniţei nu a mai spus nimic, apoi, după vreo 2-3 min s-a ridicat şi a parasit sala. Adică un fel de flit neaoş …
Unde, însă, a ramas domnul Havârneanu, care a început să dea exemple despre cum funcţionează psihologia în România: că se dau avize fără număr, că psihologul este la Bucureşti iar supervizorul lui la Satu Mare, că la comisie se trece pe pile, ca de fapt Colegiul în astfel de situaţii (precum cea de mai sus) nu are ce face, nu poate interveni, nici nu poate face modificări la legi etc, etc. Problema era ca domnul Hăvârneanu vorbea despre toate astea foarte senin, ca şi cum el era vre-un observator FIFA care n-are nici o treabă cu psihologia românească, ca şi cum nu ar fi membru chiar la … ia ghiciţi … Comisia de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor. Ca să nu mai spunem că pînă la alegerile din 2009 a fost şi ceva vicepreşedinte la Comisia de etică şi deontologie…
Concluzia mea e că: „Viitor de aur / Psihologia noatră a avut … „
4. Să nu uităm totuşi şi Lucrurile bune
Ca să nu fiu acuzat că sunt un fel de Gică contra, o să vorbim puţin şi de lucrurile bune.
- au fost multe cercetări, în special ale tinerilor, cu teme interesante, şi asta e un lucru bun, mai ales comparînd cu ce am văzut la alte ediţii. Din acest punct de vedere putem remarca o creştere calitativă a cercetărilor care se realizează, şi asta ar trebui să ne bucure, pentru că înseamnă că psihologia românească mai are totuşi o şansă.
- reprezentanţi, pe partea de comunicări ştiinţifice, în special de la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj (ordinea nu implică nici o clasificare). Nu prea am văzut reprezentanţii altor centre, mai “tinere”: Braşov, Constanţa, Oradea, Sibiu … din păcate am putea spune.
- faptul că studentilor li s-a dat posibilitatea să-şi prezinte lucrările într-o secţiune specială e o iniţiativă de remarcat şi felicitat, şi cred că ar trebui să fie continuată în celelalte ediţii. Singurul lucru care ar trebui îmbunătăţit ar fi partea de motivaţie, poate nişte premii mai consistente macar ...
În concluzie, am zice să dăm o notă între 7 şi 8, mai curînd 7 pentru că de la o echipă care organizează anual astfel de manifestări ne asteptam la mai mult, iar dacă pe ansamblu conferinţa a fost OK, partea de pre-conferinţă a scîrţiit destul de tare, si de accea şi nota de mai sus.
Lucian Andries
20 martie 2011"
Sursa :
http://www.psihologiaonline.ro/component/content/568.html?task=view
joi, 12 ianuarie 2012
C-o fi, c-o păţi, copsi - ţeapă la nivel înalt.
Este vorba despre participarea mea la un interviu de atestare, la colegiul psihologilor, la comisia de psihologie educaţională (precizarea comisiei e necesară pentru că nu se întâmplă la toate comisiile ce i ş-a întâmplat mie azi). Este vorba despre nerespectarea legii, de fapt a normelor de atestare, elaborate- culmea mirării !- tot de către ei.
Va trebui să mă adun, pentru a deveni coerentă... Deci:
1. Art. 10 lit. c) din normele de atestare elaborate de comisia sus-numită (în conformitate cu normele de aplicare a legii 213/2004) spune că poţi dobîndi dreptul de liberă practică în regim autonom, în baza experienţei profesionale dovedite, dacă:
Auzind una-alta despre colegiu (bîrfe, şmenuri, şuşanele...) şi categorisind precizările din norme drept ambigue, mi-am zis că este cazul să clarific unele aspecte. L-am contactat întîi pe consilierul juridic al colegiului, care nu mi-a răspuns la întrebare; apoi am apelat la conducerea filialei judeţene, unde mi s-a spus că am interpretat corect normele; drept urmare am depus dosarul pentru "autonom". E nevoie să precizez şi că în art. 10, lit. a) din normele de aplicare a legii 213/ 2004 se precizează că primul pas este depunerea dosarului la comitetul filialei pentru verificarea conţinutului şi pentru conformitate.
14 iulie 2009, ora 14, ziua interviului
Etajul 5 al unui hotel-şcoală de aplicaţie pentru Colegiul Economic Viilor = sediul Colegiului Psihologilor din România; un coridor nu prea lung, dar strîmt; vreo 10 scaune şi vreo 60 de persoane; membrii comisiei la masă (pînă pe la 14:30, deşi ora anunţată era 14!); căldură mare, moncher! ; cîteva cucoane (care cunoşteau mersul lucrurilor) lipite de uşa sălii în care urma să se desfăşoare interviul au declarat că se intră în ordinea în care s-au aşezat ele acolo, deşi erau persoane care veniseră de aiurea, din nordul vestul şi din estul ţării, încă de la ora 10; doar că stătuseră afară, înăuntru neputîndu-se respira.
Îmi vine rîndul să intru, printre ultimii, pentru că nu fac faţă înghesuielii şi mirosului de transpiraţie. Deja ieşiseră cîteva persoane, aflate în aceeaşi şituaţie cu mine, care primiseră doar supervizare, NU autonom.
Mi se cere să mă prezint, deşi nu cunoşteam pe niciunul din membrii comisiei şi nici nu purtau ecusoane sau ceva, care să mă ajute să-mi dau seama cu cine stau de vorbă. Mă prezint şi una din membrele comisiei (probabil cea care îmi studiase dosarul) deschide un carneţel şi spune: supervizare.
-Nu, zic eu, autonom. Conform normelor de atestare...
-Comisia decide (ulterior aveam să aflu că e refrenul zilei).
-Decide, dar conform legii..., zic eu, insistînd să... nimic....
Se deschid cărţi, se citesc articole din norme, se interpretează....
-Doar dacă sînteţi licenţiată în psihologie, mi se spune de către o altă membră.
-Sînt, că de-aia am ajuns aici...
-Doar dacă predaţi psihologie...
-În norme nu se precizează; se spune doar activitate de predare în învăţămîntul preuniversitar!
-Nu se precizează, dar se subînţelege...
-Particula "lege" din acest cuvînt nu se substituie legii.
-Comisia decide cum interpretează.
Am înţeles despre ce e vorba: discuţia se poartă de pe poziţia noi (comisia) sîntem OK, tu eşti ne-OK şi este o "tranzacţie încrucişată" (Adultul meu se adresa Adultului lor, iar ei stăteau de vorbă cu Copilul meu din starea lor de Părinte- curată Analiză Tranzacţională ). Deci, nu e cazul să lungim discuţia, nu mai am răbdare, hotărîrea era luată de mult, de cînd se citise dosarul, aşa că cer permisiunea să plec.
-Nu plecaţi de aici pînă nu vă convingem că avem dreptate.
-M-aţi convins, zic ca să scap; şi adaug: aveţi dreptate din punctul dvs. de vedere.
-Sîntem toţi psihologi aici, ne putem da seama că nu v-am convins. (Sfînt profesionalism! cum şi-au dat seama că nu sunt de acord cu interpretarea lor! )
Mă simţeam sechestrată, parcă eram în povestea cu cei care au furat maşina lui Gigi Becali; doar că eu eram şi cea furată, şi cea sechestrată!
-Atunci, filiala judeţeană de ce mi-a dat "conform" pentru dosar?
-Filiala judeţeană are doar rol administrativ.
-Nu-i văd rostul, dacă legea se interpretează acolo altfel decît aici.... Dar să revenim la dosarul meu...
Citim încă o dată şi ajungem la ultimul criteriu "dovada..."
-Fişa postului, zic eu, conform legii.
-Nu e suficient...
-De ce? Nu aşa se precizează în norme?
-Comisia decide!
Nu mai am răbdare, chiar vreau să plec; discuţia nu-şi mai are rostul; dar răspunsul este, din nou, cel de mai sus.
Revin la fişa postului şi le explic că, meseria de învăţător presupune, la fiecare început de clasă I evaluare şi diagnoză, apoi, la fiecare sfîrşit de clasă a IV-a, completez fişa de caracterizare psiho-pedagogică şi dau recomandare pentru viitorul traseu şcolar făcînd astfel consiliere vocaţională, şi- pe tot parcursul şcolarităţii, consiliere şcolară.
-Nu consilere de-aia! mi se spune.
-Dar de care? întreb, însă nu primesc răspuns...
-Tot ce spuneţi faceţi pentru că reprezintă obligaţii de serviciu.
-Şi asta nu înseamnă fişa postului?
Iarăşi niciun răspuns...
Adaug că ştiu la ce se aşteaptă când se referă la dovadă; chiar eu cunosc persoane care şi-au luat adeverinţe de la diverse firme şi fundaţii, cum că au prestat activitate de psiholog; dar, după părerea mea una este s-o faci pe bune, alta este să prezinţi adeverinţă. Mi se spune că e treaba comisiei să decidă ce dovezi sunt bune şi care nu. Atunci de ce s-or mai fi referit în normele de atestare la fişa postului?
Interviul s-a încheiat cu refrenul comisia decide şi cu întrebarea: acceptaţi supervizare? Nu aş fi acceptat, dar propoziţia de pe site-ul copsi: nu se admit contestaţii şi cele aproximativ 50% din salariu pe care le-am cheltuit cu întocmirea dosarului, cu taxe şi cu drumuri m-au făcut să accept. Regret că am acceptat şi, cel mai mult regret faptul că nu ştiu ce să fac; legal vorbind nu cred că am soluţii...
Tradus în limba marţiană (cei care au citit Eric Berne sau care ştiu despre analiza tranzacţională înţeleg la ce mă refer), modul (comisiei de psihologie educaţională ) de a interpreta legile sună astfel:
Scopul nostru este să facem bani şi, dacă nu ai înţeles asta, cu atît mai rău pentru tine. Deci nu poţi să primeşti autonom, pentru că nu ne atingem noi scopul. Supervizare este cu totul altceva! Îţi iei supervizor, care e tot de-al nostru şi care tot bani vrea să facă; te duci la formare continuă, organizată de noi şi-ai noştri, atestată de noi, cu taxe care tot la noi vin; apoi, alt dosar, altă taxă pentru un alt interviu... şi, de n-o fi să fie, nu se admit contestaţii. Pîinea şi cuţitul sunt la noi, deci nu-ţi face planuri de viitor, nici de dezvoltare a carierei, dacă în aceste planuri nu incluzi banii tăi care trebuie să ajungă la noi !!!
Acum abia cred că înţeleg de ce se dau avize psihologice pe bandă rulantă, oricui cere, uneori printr-o terţă persoană, doar în schimbul achitării taxei ! Mă gîndeam cît trebuie să fii de inconştient sau de incompetent să faci aşa ceva... De fapt e vorba de "modelul parental" (dacă aşa ne-au învăţat cei "de sus" !) şi de a aduna banii necesari pentru un nou interviu, pentru o schimbare de treaptă, pentru....
Sursa : http://confidentze.blogspot.com/2009/07/c-o-fi-c-o-pati-copsi.html
Va trebui să mă adun, pentru a deveni coerentă... Deci:
1. Art. 10 lit. c) din normele de atestare elaborate de comisia sus-numită (în conformitate cu normele de aplicare a legii 213/2004) spune că poţi dobîndi dreptul de liberă practică în regim autonom, în baza experienţei profesionale dovedite, dacă:
- desfăşori activitate de predare în învăţămîntul preuniversitar,
- grad didactic II,
- minim zece ani vechime
- şi dacă desfăşori activităţi specifice domeniului: evaluare şi diagnoză, consiliere şcolară şi vocaţională
Auzind una-alta despre colegiu (bîrfe, şmenuri, şuşanele...) şi categorisind precizările din norme drept ambigue, mi-am zis că este cazul să clarific unele aspecte. L-am contactat întîi pe consilierul juridic al colegiului, care nu mi-a răspuns la întrebare; apoi am apelat la conducerea filialei judeţene, unde mi s-a spus că am interpretat corect normele; drept urmare am depus dosarul pentru "autonom". E nevoie să precizez şi că în art. 10, lit. a) din normele de aplicare a legii 213/ 2004 se precizează că primul pas este depunerea dosarului la comitetul filialei pentru verificarea conţinutului şi pentru conformitate.
14 iulie 2009, ora 14, ziua interviului
Etajul 5 al unui hotel-şcoală de aplicaţie pentru Colegiul Economic Viilor = sediul Colegiului Psihologilor din România; un coridor nu prea lung, dar strîmt; vreo 10 scaune şi vreo 60 de persoane; membrii comisiei la masă (pînă pe la 14:30, deşi ora anunţată era 14!); căldură mare, moncher! ; cîteva cucoane (care cunoşteau mersul lucrurilor) lipite de uşa sălii în care urma să se desfăşoare interviul au declarat că se intră în ordinea în care s-au aşezat ele acolo, deşi erau persoane care veniseră de aiurea, din nordul vestul şi din estul ţării, încă de la ora 10; doar că stătuseră afară, înăuntru neputîndu-se respira.
Îmi vine rîndul să intru, printre ultimii, pentru că nu fac faţă înghesuielii şi mirosului de transpiraţie. Deja ieşiseră cîteva persoane, aflate în aceeaşi şituaţie cu mine, care primiseră doar supervizare, NU autonom.
Mi se cere să mă prezint, deşi nu cunoşteam pe niciunul din membrii comisiei şi nici nu purtau ecusoane sau ceva, care să mă ajute să-mi dau seama cu cine stau de vorbă. Mă prezint şi una din membrele comisiei (probabil cea care îmi studiase dosarul) deschide un carneţel şi spune: supervizare.
-Nu, zic eu, autonom. Conform normelor de atestare...
-Comisia decide (ulterior aveam să aflu că e refrenul zilei).
-Decide, dar conform legii..., zic eu, insistînd să... nimic....
Se deschid cărţi, se citesc articole din norme, se interpretează....
-Doar dacă sînteţi licenţiată în psihologie, mi se spune de către o altă membră.
-Sînt, că de-aia am ajuns aici...
-Doar dacă predaţi psihologie...
-În norme nu se precizează; se spune doar activitate de predare în învăţămîntul preuniversitar!
-Nu se precizează, dar se subînţelege...
-Particula "lege" din acest cuvînt nu se substituie legii.
-Comisia decide cum interpretează.
Am înţeles despre ce e vorba: discuţia se poartă de pe poziţia noi (comisia) sîntem OK, tu eşti ne-OK şi este o "tranzacţie încrucişată" (Adultul meu se adresa Adultului lor, iar ei stăteau de vorbă cu Copilul meu din starea lor de Părinte- curată Analiză Tranzacţională ). Deci, nu e cazul să lungim discuţia, nu mai am răbdare, hotărîrea era luată de mult, de cînd se citise dosarul, aşa că cer permisiunea să plec.
-Nu plecaţi de aici pînă nu vă convingem că avem dreptate.
-M-aţi convins, zic ca să scap; şi adaug: aveţi dreptate din punctul dvs. de vedere.
-Sîntem toţi psihologi aici, ne putem da seama că nu v-am convins. (Sfînt profesionalism! cum şi-au dat seama că nu sunt de acord cu interpretarea lor! )
Mă simţeam sechestrată, parcă eram în povestea cu cei care au furat maşina lui Gigi Becali; doar că eu eram şi cea furată, şi cea sechestrată!
-Atunci, filiala judeţeană de ce mi-a dat "conform" pentru dosar?
-Filiala judeţeană are doar rol administrativ.
-Nu-i văd rostul, dacă legea se interpretează acolo altfel decît aici.... Dar să revenim la dosarul meu...
Citim încă o dată şi ajungem la ultimul criteriu "dovada..."
-Fişa postului, zic eu, conform legii.
-Nu e suficient...
-De ce? Nu aşa se precizează în norme?
-Comisia decide!
Nu mai am răbdare, chiar vreau să plec; discuţia nu-şi mai are rostul; dar răspunsul este, din nou, cel de mai sus.
Revin la fişa postului şi le explic că, meseria de învăţător presupune, la fiecare început de clasă I evaluare şi diagnoză, apoi, la fiecare sfîrşit de clasă a IV-a, completez fişa de caracterizare psiho-pedagogică şi dau recomandare pentru viitorul traseu şcolar făcînd astfel consiliere vocaţională, şi- pe tot parcursul şcolarităţii, consiliere şcolară.
-Nu consilere de-aia! mi se spune.
-Dar de care? întreb, însă nu primesc răspuns...
-Tot ce spuneţi faceţi pentru că reprezintă obligaţii de serviciu.
-Şi asta nu înseamnă fişa postului?
Iarăşi niciun răspuns...
Adaug că ştiu la ce se aşteaptă când se referă la dovadă; chiar eu cunosc persoane care şi-au luat adeverinţe de la diverse firme şi fundaţii, cum că au prestat activitate de psiholog; dar, după părerea mea una este s-o faci pe bune, alta este să prezinţi adeverinţă. Mi se spune că e treaba comisiei să decidă ce dovezi sunt bune şi care nu. Atunci de ce s-or mai fi referit în normele de atestare la fişa postului?
Interviul s-a încheiat cu refrenul comisia decide şi cu întrebarea: acceptaţi supervizare? Nu aş fi acceptat, dar propoziţia de pe site-ul copsi: nu se admit contestaţii şi cele aproximativ 50% din salariu pe care le-am cheltuit cu întocmirea dosarului, cu taxe şi cu drumuri m-au făcut să accept. Regret că am acceptat şi, cel mai mult regret faptul că nu ştiu ce să fac; legal vorbind nu cred că am soluţii...
Tradus în limba marţiană (cei care au citit Eric Berne sau care ştiu despre analiza tranzacţională înţeleg la ce mă refer), modul (comisiei de psihologie educaţională ) de a interpreta legile sună astfel:
Scopul nostru este să facem bani şi, dacă nu ai înţeles asta, cu atît mai rău pentru tine. Deci nu poţi să primeşti autonom, pentru că nu ne atingem noi scopul. Supervizare este cu totul altceva! Îţi iei supervizor, care e tot de-al nostru şi care tot bani vrea să facă; te duci la formare continuă, organizată de noi şi-ai noştri, atestată de noi, cu taxe care tot la noi vin; apoi, alt dosar, altă taxă pentru un alt interviu... şi, de n-o fi să fie, nu se admit contestaţii. Pîinea şi cuţitul sunt la noi, deci nu-ţi face planuri de viitor, nici de dezvoltare a carierei, dacă în aceste planuri nu incluzi banii tăi care trebuie să ajungă la noi !!!
Acum abia cred că înţeleg de ce se dau avize psihologice pe bandă rulantă, oricui cere, uneori printr-o terţă persoană, doar în schimbul achitării taxei ! Mă gîndeam cît trebuie să fii de inconştient sau de incompetent să faci aşa ceva... De fapt e vorba de "modelul parental" (dacă aşa ne-au învăţat cei "de sus" !) şi de a aduna banii necesari pentru un nou interviu, pentru o schimbare de treaptă, pentru....
Sursa : http://confidentze.blogspot.com/2009/07/c-o-fi-c-o-pati-copsi.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)